Ninsorile şi viscolul au acoperit DN 73 A si DN 1 cu un strat gros de zăpadă. Pe tronsonul Predeal - Râşnov mai multe TIR-uri uri au rămas împotmolite în nămeţi, iar utilajele de la deszăpezire au trecut foarte rar şi nu au făcut faţă ninsorii abundente.
Probleme pentru şoferi. În doar câteva ore, drumul naţional ce leagă Predealul de Râşnov a fost acoperit de zăpadă, spre disperarea şoferilor. Chiar şi cei care au plecat la drum pregătiţi, abia au înaintat. Şi pe Drumul Naţional 1, între Sinaia şi Predeal, s-a aşternut un strat gros de zăpadă şi s-a circulat cu viteză redusă. Aceasta iarnă interminabilă le face zile grele celor din zonele de munte. Salvamontiştii confirmă că la înălţimi mari ninge şi viscoleşte cu peste 80 de kilometri la oră de mai bine de o săptămână.
Zăpadă mare în Poiană. În Poiana Braşov ninsorile abundente s-au aşezat foarte repede şi au dat bătăi de cap şoferilor. Stratul de zăpadă a ajuns la peste 10 cm. Mai mulţi salvamontişti au fost surprinşi de furtună în masivul Bucegi, ei fiind recuperaţi cu ajutorul telecabinei. Zăpada a ajuns aici la circa 12 - 15 centimetri. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri o informare meteo prin care se anunţă precipitaţii însemnate şi intensificări de vânt în mai multe regiuni din ţară, începând de miercuri noapte până astăzi la prânz. De sâmbătă, meteorologii spun că ploile şi ninsorile se mai restrâng, iar vremea se încălzeşte uşor. Maximele prognozate se vor încadra între 9 şi 17 grade.
Risc de avalanşă. Meteorologii au anunţat că riscul producerii de avalanşe în Munţii Făgăraş şi Bucegi, la peste 1.800 de metri altitudine, este de gradul patru, pe o scară de la unu la cinci. „În Munţii Făgăraş, la suprafaţă se regăsesc circa 47 centimetri de zăpadă proaspătă, cu rezistenţă foarte scăzută, sub care se află un strat instabil de 20 de centimetri de măzăriche. Sub acesta întâlnim o structură de placă formată în urma episoadelor de vânt din zilele precedente. Cumulat cu ninsorile prognozate, stratul de la suprafaţă poate aluneca peste placa de vânt din interior, ducând la declanşări spontane de avalanşe”, se arată într-un comunicatul al Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Chiar şi la o slabă supraîncărcare (schior izolat/snowboarder coborând lin) declanşarea avalanşelor este probabilă pe pante suficient de înclinate”, se mai arată în comunicat.