Anunţul directorul Neculai Banea vine după, după ce s-a anunţat că Ministerul Economiei intenţionează să emită o decizie prin care să şteargă datoriile către stat ale mai multor companii din domeniul industriei militare. Printre acestea era nominalizată şi societatea IAR Ghimbav.
„SC IAR SA şi-a plătit obligaţiile către bugete fără să se înregistreze nici măcar o zi întârziere în efectuarea acestor plăţi, fapt ce poate fi dovedit şi prin faptul că, accesând site-ul ANAF, la secţiunea "Obligaţii restante la bugetul de stat - mari contribuabili", la căutarea corespunzătoare SC IAR SA apare mesajul "nu au fost găsite informaţii conforme cerinţelor"", se arată într-un comunicat de presă.
Strică imaginea companiei. „Uşurinţa cu care sunt vehiculate ştiri despre societăţi comerciale dintr-un domeniu strategic al economiei naţionale, fără măcar o minimă verificare prealabilă a acestora, sau o înţelegere deficitară a informaţiilor cuprinse în situaţiile financiare anuale ale societăţii postate pe site-ul Ministerului Finanţelor, aduc grave prejudicii de imagine tuturor societăţilor ale căror nume au fost vehiculate. O astfel de ştire neverificată, precum şi mărimea sumei vehiculate, creează deservicii incomensurabile SC IAR SA, deoarece se deteriorează grav imaginea SC IAR SA prin apariţia pe foarte multe canale de informaţii publice a unor ştiri negative despre societate, în condiţiile în care acestea sunt false, se influenţează negativ preţul acţiunilor societăţii, prin producerea unei îngrijorări neîndreptăţite a acţionarilor societăţii, este deteriorată imaginea societăţii faţă de clienţii săi interni şi externi, afectându-se inclusiv posibilitatea obţinerii unor noi contracte, induce teamă nejustificată în rândul salariaţilor societăţii, precum şi neîncredere printre furnizorii de servicii şi colaboratorii acesteia, într-un moment în care întreaga economie românească se confruntă cu efectele crizei financiare”