Sari la conținut
hiperdia-se-muta-la-carpatex

Compania Hiperdia, unul dintre cei mai importanţi operatori de pe piaţa de servicii medicale, îşi va muta în luna martie policlinica deschisă într-o aripă a Spitalului Judeţean Braşov. Potrivit datelor Primăriei Braşov, compania braşoveană a solicitat o autorizaţie de construcţie pentru recompartimentarea unor spaţii de birouri din interiorul fostei fabrici de textile Carpatex. Contractul de închiriere pe care Hiperdia îl avea cu Spitalul Judeţean Braşov a expirat în luna septembrie 2012, dar compania privată a solicitat o prelungire a perioadei contractuale până în luna martie 2014 pentru a-şi găsi o nouă locaţie. „Avem nevoie foarte mare de acel spaţiu având în vedere că odată cu reabilitarea corpului B din spitalul judeţean se va reduce numărul de paturi, ori noi nu dorim să închidem secţii sau să diminuăm secţii, avem nevoie de acel spaţiu în mod obligatoriu. Am comunicat conducerii Hiperdia dorinţa noastră, dânşii caută relocarea activităţii în alt spaţiu, dar ne-au solicitat o amânare până în martie. În contrapartidă ne-au oferit că donaţie o serie de echipamente, de care Spitalul judeţean în mod cert are nevoie”, a declarat Mihai Pascu, vicepreşedinte CJ Braşov.

CITEŞTE MAI MULTE PE: bizbrasov.ro

Comentarii

Ultimă oră