Haiducie pe invers

Hotărât lucru, Emil Boc e cel mai ghinionist om din ultimii douăzeci de ani, iar istoria nu pare a-i oferi un loc călduţ, de fin analist economic al anilor ce vor veni. Don Pedro n-a fost cine ştie ce premier, însă nimeni nu-l mai înjură astăzi, dragă Stolo, deşi cvasi-catastrofal, e văzut drept ultimul tehnocrat pur-sânge al României, în pofida răzgândelilor care l-au făcut celebru, Victor Ciorbea e chemat pe la teveu să-şi dea cu părerea despre economie, Muguraş e tot guveranator la BNR, Radu Vasile trăieşte liniştit, aidoma lui Nea Nicu Văcăroiu, cât despre Adrian Năstase sau Tăriceanu, lumea aproape că-i regretă, deşi cu toţii au fost o apă şi un pământ, deşi cu toţii au făcut exact acelaşi lucru: au dus-o bine pe metoda cleptomană.
Dar faptul că-i ghinionist nu e nici o scuză, dar nici cine ştie ce explicaţie solidă pentru a fi şi prost. Asta-l deosebeşte pe Emil Boc de restul mai sus enumeraţi: e, la modul general, foarte prost. Fiind cam prost, în teorie, demagogia, minciunile şi furtişagurile sunt mult mai uşor detectabile pentru alegătorul mediocru, care, însă, e pe cale de dispariţie în România.
Cum proştii se recunosc între ei, dar se fac că plouă, gargara cu pensiile nesimţite şi salariile la fel de lipsite de bun simţ o mai fi prins pe la milioanele de proşti care, pe 6 decembrie, stăteau la coadă în Gara de Nord, vreme de 9 ore, ca să scape ţara de mineri şi de comunişti, în schimb n-a prins la şmecherii de la FMI, care au înţeles rapid că haita ce conduce România vrea să facă haiducie pe invers, adică să taie de la săraci, pentru a nu se supraimpozita pe ea însăşi. Rămâne doar ca Emil Boc să demonstreze cum în spatele declaraţilor şefului FMI se află mogulii cei răi, tonomatele cu” ieuro”, Iliescu şi Vanghelie sau bugetarul care a dat tonul simfoniei de flegme de pe costumul lui Hoară. În rest, viva la reformacion!