Aproape o sută de mii de oameni ar putea rămâne fără ajutoare sociale în următorii 3 ani. În încercarea de a mai aduce nişte bani la bugetul sărac al României, premierul Emil Boc va restabili criteriile după care se vor acorda aceste ajutoare. Guvernanţii vor condiţiona ajutoarele de rezultatele şcolare ale copiilor şi de încercările părinţilor de a-şi găsi o slujbă. Va fi stabilită şi o sumă maximă pe care o familie o poate primi. În acelaşi timp, Guvernul va reduce drastic fondurile acordate pentru plata drepturilor de protecţie şi creştere a copilului sau pentru ajutorarea familiilor cu venituri mici. Ministrul Muncii, Ioan Botiş, susţine că intervenţia statului este necesară. Statul speră să câştige bani şi de pe urma recalculării pensiilor speciale. Deşi oamenii spun că statul i-a nedreptăţit după zeci de ani de muncă, premierul Boc e mulţumit de actuala formă a legii pensiilor. În acest timp, mii de oameni din ţară dau statul în judecată şi cer banii pierduţi după recalculare.