Sari la conținut

Guvernul nu le va acorda indemnizaţii revoluţionarilor

Guvernul a anunţat că nu va modifica legislaţia pentru a reveni asupra deciziei de sistare a plăţii indemnizaţiilor revoluţionarilor. "În legătură cu propunerea de politică publică de modificare a legislaţiei privind drepturile revoluţionarilor, primul-ministru Emil Boc precizează faptul că Guvernul nu va modifica legislaţia cu privire la drepturile revoluţionarilor pentru a se reveni la situaţia anterioară", se arată într-un comunicat al Guvernului, citat de Mediafax. La sfârşitul anului trecut s-a decis ca indemnizaţiile revoluţionarilor să fie sistate la plată începând cu 2012. În presă au fost prezentate prevederile unui protocol semnat recent de reprezentanţi ai PDL şi cei ai revoluţionarilor, prin care ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi secretarul de stat pentru Revoluţionari George Costin se angajează să identifice soluţia financiară pentru plata indemnizaţiilor reparatorii, fără să fie afectat bugetul alocat pe acest an. În protocol nu se face însă referire la o intervenţie a Guvernului, ci la faptul că reprezentanţii revoluţionarilor vor prezenta grupului PDL din Camera Deputaţilor propunerile de modificare a Legii recunoştinţei, act legislativ care reglementează drepturile revoluţionarilor. Presa a relatat astfel că democrat-liberalii s-au angajat să treacă legea prin Parlament în regim rapid. Protocolul a fost încheiat în 20 ianuarie, de Ioan Oltean şi Mircea Toader din partea PDL, secretarul de stat pentru Problemele Revoluţionarilor George Costin, precum şi de Teodor Mărieş, Nicolae Bănuţoiu şi Victor Grigorescu, din partea organizaţiilor de revoluţionari. Astfel, în urma discuţiilor care au avut loc în 20 ianuarie, la sediul PDL, s-a convenit că ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu şi secretarul de stat George Costin "vor identifica de îndată soluţia financiară pentru plata indemnizaţiilor reparatorii persoanelor prevăzute la art. 4, alin. 4 din Legea 341/2004, fără a fi afectat bugetul alocat pe anul 2012". (A.M.)

Comentarii

Ultimă oră