Nu scăpăm uşor de frig, chiar dacă vremea nu ne rezervă surprize majore în următoarele trei luni. Prognoza meteorologică ne înfăţişează o primăvară în limitele termice normale. Totuşi în luna martie frigul îşi va mai face simţită prezenţa în zonele de nord şi vest. În martie, în regiunile din sud-est va fi cald. Precipitaţiile se vor încadra şi ele în cantităţi normale în cea mai mare parte a ţării. Excepţie fac centrul, nordul şi vestul ţării unde va ploua mai mult decât într-o lună normală de martie. Aprilie aduce valori sub medie în sud - vest şi centru. În mai, de soare cu dinţi vom avea parte în sudul şi vestul ţării, în timp ce în centru cantităţile de ploaie vor fi mai însemnate decât în restul zonelor din România.