Sari la conținut

Mărul discordiei este patinoarul din Poiana Braşov, unde lucrările nu au început deşi mai sunt opt luni până la termenul final. Acesta ar fi de altfel singurul impediment. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele comitetului FOTE, Ioan Dobrescu. Care a precizat că al doilea patinoar, după cel construit în parcul Tractorul, este o cerinţă obligatorie pentru organizarea competiţiei.  În restul locaţiilor unde se va desfăşura festivalul lucrările sunt în plină desfăşurare. De exemplu,  la Râşnov, baza sportivă este gata în proporţie de 50 la sută.
La baza sportivă de la Râşnov sunt gata trei din cele patru trambuline. Printre lucrările la care încă se munceşte se numără şi instalaţiile de iluminat, turnul pentru arbitri, platforma pentru antrenori şi zona de acces la trambuline, care urmează să fie asfaltată.  „Consider că în mare parte, într-o proporţie de 50 la sută lucrările sunt realizate, am toată convingerea că până la sfârşitul lunii august vom avea posibilitatea să organizăm competiţii pe baza de la Râşnov, consider că suntem în grafic, evenimentul FOTE trebuie să se desfăşoare în România" a declarat Adrian Veştea, primarul Râşnovului.
Ca o repetiţie pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European, pe baza olimpică pentru sporturi de iarnă din Valea Cărbunării vor avea loc în perioada 8-12 februarie Campionatele Naţionale Balcanice de schi biatlon şi sărituri cu schiurile.  La competiţii sunt aşteptaţi peste 150 de sportivi din Turcia, Serbia, Bulgaria, Ucraina, Grecia şi România. Duminică va avea loc festivitatea de premiere. L.N.

Comentarii

Ultimă oră