Sari la conținut

Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan a fost condamnat ieri de judecătorii Curţii Supreme la 7 ani de închisoare pentru deturnare de fonduri în dosarul Sun Oil. Decizia nu e definitivă, Mureşan putând să facă recurs în termen de zece zile. Alături de el, procurorii au mai trimis în judecată alte trei persoane. Potrivit porcurorilor, Mureşan, în calitate de ministru, ar fi întocmit, în mai 1999, noiembrie 1999 şi aprilie 2000, mai multe rapoarte pentru scoaterea din rezerva de stat sub formă de împrumut a cantităţii de 5.000 de tone ulei, beneficiar fiind SC Sun Oil SRL Râmnicul de Jos - judeţul Constanţa. Împrumutul s-a făcut  însă cu nişte gajuri inexistene, în total statul fiind prejudiciat cu aproape 30 de miliarde de lei vechi.

Comentarii

Ultimă oră