Sari la conținut

Focarul de sifilis de la Codlea, în atenţia organelor sanitare

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică din Braşov au început o anchetă pentru a depista sursa infecţiei cu sifilis la nişte copii din Codlea, dar şi pentru a preveni alte posibile cazuri de îmbolnăvire. Între timp şi reprezentanţii rromilor din Codlea au început să îşi facă griji pentru sănătatea copiilor lor şi le-au cerut medicilor de la spitalul municipal, ajutorul pentru a-i testa pe micuţi.

Acum  două luni doi fraţi din cartierul romilor au fost diagnosticati cu sifilis, iar ancheta medicală a arătat că nu s-au îmbolnăvit în urma contactului sexual. În urmă cu câteva zile, o altă fetiţă de şase ani, care locuieşte aproape de cei doi copii, a fost şi ea diagnosticată cu sifilis. Medicii de la Spitalul Municipal, dar şi inspectorii DSP au început o campanie de verificare a copiilor din comunitatea de rromi. Li se vor face controale medicale, dar şi analize de sânge. “Da, într-adevăr noi am fost de acord cu recoltarea analizelor la noi la laborator, după care vor urma să fie transmise la spitalul din Braşov, Astra. Astăzi am avut doi, tatăl şi copilul, iar zilele următoare vor fi programaţi câte cinci şase pacienţi. ” a adăugat dr. Claudia Coste, managerul Spitalului Codlea.

Trimişi toţi la analize. Îngrijoraţi de ce se întâmplă în comunitatea lor, rromii din cartierul codlean, Mălin, au decis ca în zilele următoare să îi ducă la analize pe toţi copiii din zonă. Şi asta pentru că, spun oamenii, le e teamă ca nu cumva şi micuţii lor să se îmbolnăvească.“Nu are de ce să le fie frică. Că boala asta ştiţi cum se transmite. La mulţă dintre ei dacă le spui să meargă la analize, ei merg, nu e problemă de asta. Noi suntem reprezentanţii lor şi putem să îi ajutăm. Dar cei care nu vreau, mergem cu poliţia la ei şi trebuie să îi ducă. Nu avem ce face. Din doi, trei copii care s-au infectat, ne e frică să nu se infecteze toţi aici.” a spus Bucur Gozgar,  liderul rromilor din Codlea.

Inspectorii DSP au început şi o anchetă, pentru a afla cauza infectării copiilor cu sifilis. Câteva echipe au prelevat probe şi vor decide în zilele următoare dacă există riscul unor noi îmbolnăviri în zonă.  "De regulă această boală se transmite prin contact sexual, nu  cred că este cazul la acest copil, dar şi prin dificultăţi la regulile  de igienă. Tocmai pe acest considerent am zis că facem apel la  persoanele din anturaj, care ne pot ajuta în mobilizarea tuturor acelor  persoane pentru a putea găsi sursa şi a impune efectuarea de tratament  ca să nu ne trezim cu alte cazuri de acest gen." a declarat Alexandru  Bălescu, directorul DSP Braşov.  A.C.

Comentarii

Ultimă oră