Timp de 4 zile, şeful de la CCA, Vasile Avram, va fi cu ochii pe oamenii din subordine.
În perioada 11-14 iulie, Comisia Centrala a Arbitrilor organizează la Braşov Cursul de instruire al arbitrilor şi arbitrilor asistenţi din Liga I. 20 de centrali, 32 de asistenţi dar şi observatorii, vor trebui să treacă testele teoretice, practice şi fizice, pentru a începe sezonul competiţional 2011-2012.
Convins că va fi bine. La rândul său, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, îşi doreşte un nou sezon cu cât mai puţine greşeli de arbitraj. Şeful de la CCA este convins că arbitrajul va fi la înălţime în campionatul care va începe în data de 22 iulie. “Îi simt că sunt gata să înceapă nou sezon. Mă aştept să fie un sezon mai bun, să crească nivelul jocurilor (nu numai la derbyuri!), iar greşelile de arbitraj, dacă se poate, să fie cât mai puţine. Pentru că arbitraje cu greşeli, vor mai fi“, a declarat Avram.
Mesaj de la „Naşu”. Prezent la cursul arbitrilor în dublă calitate, de gazdă dar şi de vicepreşedinte al FRF, şeful AJF Braşov a avut de transmis un mesaj celor prezenţi, chiar din partea omului numărul unu din fotbalul românesc, Mircea Sandu. „Să arbitreze uniform, să aplice regulamentele întocmai, să nu mai apară greşelile evidente, să nu mai existe discrepanţele car au „zbuciumat” returul campionatului trecut, să înceapă cu bine noul sezon!”
DNA-ul dăunează! Avram este de părere că „plimbările„ oamenilor din fotbalul românesc pe la DNA dăunează fotbalului românesc şi totodată strică imaginea acestuia pe plan inernaţional. Şeful arbitrilor spune că oamenii importanţi din fotbal apar prea mult pe la televizor, iar vorbele sunt interpretate foarte uşor. „Oamenii de fotbal, atunci când intră pe posturile TV, trebuie să fie mai atenţi, pentru că orice vorbă se transformă într-un mesaj, iar orice mesaj poate dăuna chiar şi unor persoane care nu au nimic în comun cu declaraţiile şi aportul persoanelor respective”, este de părere Avram.
Vom avea şcoală de arbitraj? Şeful arbitrajului românesc, Vasile Avram, nu renunţă la ideea ca un procent de 1% din suma încasată din drepturile de televizare să revină Comisiiei Centrale a Arbitrilor. „Avem sprijin de la Mircea Sandu şi de la Dumitru Dragomir, iar în Adunarea Generală din data de 18 iulie vom prezenta un proiect, prin care vom motiva de ce solicităm acest procent. Am semnat convenţia cu UEFA, arbitrajul românesc intră într-o nouă etapă şi ne dorim să înfiinţăm la Mogoşoaia o şcoală superioară de arbitraj, o academie. Aici vor veni fotbalişti de la ligile inferioare, chiar şi de la juniori, pentru a crea un nou val de arbitri şi arbitri asistenţi”, a încheiat şeful de la CCA.
Un braşovean la Supercupă! „Balul” de deschidere al noului sezon, jocul din Supercupa României, dintre Steaua şi Oţelul Galaţi, va fi condus la centru de braşoveanul Robert Dumitru. Unul dintre asistenţi va fi Oniţa, în timp ce pentru al doilea, Vasile Avram se mai gândeşte. „Voi alege între Dumitrescu, Şovre sau Nica”, a spus preşedintele CCA. Un alt nume cert pentru primul joc oficial al sezonului, este cel al arbitrului de rezervă: Sebastian Colţescu.