O întreagă localitate din Delta Dunarii este scoasă pe bucăți la vânzare de către Fisc. Edilii au construit un drum cu bani europeni, iar acum sunt datori vânduți.
Calea de acces, care a costat un milion de euro, adică bugetul comunei pentru cel puțin un sfert de secol, a dispărut cu totul. Iar reprezentanți SAPARD cer banii înapoi, după ce-au văzut că-n locul drumului s-a așternut un "covor" de gropi.
A fost alocată suma de un milion de euro pentru 11 kilometri de drum.
Responsabilii dau vina pe inundații, deși proiectul era ca din milionul de euro să facă un drum rezistent. Acum, oamenii din Ceatalchioi merg printre gropi și sunt datori vânduți. Cei de la SAPARD vor banii înapoi, plus penalități: 1,5 milioane de euro, în total.
„Ne distruge ca și comunitate, nici apa, cât a fost de mare, nici gheața, nu ne distrugea cât ne-au distrus cămătarii aștia de SAPARD", se plânge viceprimarul din Ceatalchioi, Tudor Cernega.