Sari la conținut

Firmele nu sunt interesate de scutirile de penalităţi

Doar şase firme braşovene s-au arătat interesate, până acum, de beneficiile acordate de modificările aduse Codului Fiscal în ceea ce priveşte ştergerea penalităţilor şi a majorărilor de întârziere. Dumitru Ion-Dumitrescu, directorul general al Direcţiei Fiscale, a făcut ieri apel la firmele braşovene care acumulaseră datorii până la sfârşitul lunii august, să se prezinte pentru a discuta posibilitatea achitării acestora până la mijlocul anului viitor, urmând ca în acest caz să beneficieze de reduceri importante în ceea ce priveşte penalităţile şi majorările de întârziere. „Noi am trimis notificări unui număr de 1.706 firme care se află în această situaţie, dar deocamdată doar şase s-au prezentat pentru rezolvarea situaţiei şi au şi achitat datoriile, beneficiind de ştergerea penalităţilor şi reducerea la jumătate a majorărilor de întârziere”, a spus Ion-Dumitrescu.
Noul Cod fiscal modifică ordinea de stingere a datoriilor în momentul în care debitorul nu poate achita întreaga sumă. De asemenea, cei care îşi achită baza datoriei până la data de 31 decembrie vor beneficia de ştergerea în totalitate a penalităţilor de întârziere şi a jumătate din majorări, în vreme ce toţi cei care îşi achită datoriile până la finalul primelor şase luni din 2012 vor fi scutiţi de jumătate din penalităţi şi un sfert din majorări.

Comentarii

Ultimă oră