A 28-a seară din pandemie, „Seara de gală a artei lirice”, în Grădina de vară
Luna lui cuptor se va încheia cu un eveniment festiv la Opera Braşov. „Seara de gală a artei lirice” va reuni, într-un singur program, atât opera, cât şi opereta şi baletul.
Pandemia a transformat instituţia braşoveană, care a fost nevoită să se adapteze la noile condiţii.
Astfel, din 11 iunie 2020 şi până acum, în curtea Operei au avut loc nu mai puţin de 27 de evenimente. Ca urmare, curtea s-a transformat într-o veritabilă „Grădină de vară”, după ce s-a pornit de la câteva panouri ca decor şi s-a ajuns acum să existe o scenă în adevăratul sens al cuvântului. „Şi pe această cale, dorim să mulţumim domnului Dumitru Alexandru, cel care a făcut posibil ca instituţia noastră să poată susţină toate spectacolele, în pofida perioadei perioadei dificile. Domnia sa ne-a pus la dispoziţie, gratuit, toate elementele necesare ridicării scenei, iar colegii din Departamentul Tehnic au muncit la construirea acesteia”, a transmis Cecilia Toma, secretar PR Opera Braşov.
Artiştii Operei Braşov vor oferi în seara de 31 iulie 2020, de la ora 19:00, în Grădina de Vară, unele dintre cele mai frumoase arii şi duete din lirica universală.
Cei prezenți vor putea asculta unele dintre cele mai frumoase arii şi duete din lirica universală, din operele: „Adriana Lecouvreur” de F. Cilea, „Samson şi Dalila” de C. de Saint-Saëns, „Pescuitorii de perle” de G. Bizet, „Povestirile lui Hoffmann” de J. Offenbach, „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Elixirul dragostei” de G. Rossini, din operetele: „Sânge vienez” de J. Strauss şi „Contesa Maritza” de E. Kálmán. Baletul Operei Braşov a pregătit un moment special pentru această gală, valsul „Vin, femei şi cântec” de J. Strauss – fiul.
Pe scena, acum extinsă, din curtea Operei, vor evolua soliștii: Mădălina Bourceanu, Nicoleta Chirilă, Aurelia Florian, Corina Klein, Valentina Mărgăraș, Anda Pop, Cristina Radu, Asineta Răducan, Carmen Topciu, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Lorand Cristian, Valentin Marele, Adrian Mărcan, Dan Popescu.
Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim.
Prezentarea evenimentului va fi făcută de Simona Manole. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Alexandru Fotescu. Regie scenă: Dan Antipa.
Biletele se pun în vânzare cu două ore înainte de eveniment, la sediul Operei Brașov, str. Bisericii Române nr. 51. Informații se pot obține la telefon: 0268/419.380.
Preţul unui bilet va fi de 15 lei, iar accesul spectatorilor va fi permis doar după măsurarea temperaturii, în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus.
În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul se amână pentru o dată ulterioară.