Sabina şi Naomi singurele absolvente din Braşov cu 10 curat la evaluările naţionale. Peste 1.500 de elevi care nu au reuşit să obţină note de trecere la matematică şi română la evaluarea naţională. Două tinere braşovence au reuşit însă să treacă examenul cu nota maximă la aceste evaluări, una la matematică, cealaltă la română. Sabina Turcu din Braşov, absolventă a Colegiului Şaguna şi Naomi Robu din satul Săvăstreni, absolventă a Şcolii Generale din comuna Recea sunt singurele care au obţinut nota 10 curat la evaluarea naţională, în Braşov.
Fără meditaţii. Sabina nu a luat meditaţii şi spune că aplecarea spre învăţătură este naturală pentru ea. Înainte de examen, colegii i-au cerut să-i ajute cu formule, cu arii, pentru că ştiau că este cea mai bună la mate. Sabina este decisă să ajungă arhitect şi, după ce va termina liceul, va da la o facultate de profil. Urmează lecţii de balet de 9 ani şi este pasionată de bijuteriile hand-made, adunând o întreagă colecţie de astfel de obiecte.
Ajutată de bunic. Naomi spune că a fost ajutată cel mai mult de bunicul ei şi de biblioteca acestuia, unde îşi petrece foarte mult timp, fiind pasionată de lectură. Înainte ca bunicul să iasă la pensie ca profesor de Limba Română, în clasa a V-a şi a VI-a, Naomi l-a avut profesor la Şcoala din Recea. La Olimpiada de română a reuşit să ajungă în faza judeţeană. Acum, pentru ea, va urma examenul de admitere la Colegiul „Radu Negru” din Făgăraş.
Începe înscrierea. Inspectoratul Şcolar Judeeţan Braşov va da astăzi publicităţii ierarhia judeţeană a absolvenţilor claselor a VIII-a, în ordinea descrescătoare a mediei de admitere, constituite, în proporţii egale, din media generală a claselor V-VIII şi media de la evaluarea naţională din clasa a VIII-a. Cunoaşterea poziţiei exacte în ierarhie îi va ajuta pe candidaţi să îşi evalueze mai realist şansele de a fi admişi la liceu, respectiv specializarea dorite. Candidaţii - în afară de cei admişi la liceele vocaţionale - încep de astăzi şi vor continua până în 5 iulie, asistaţi de părinţi şi diriginţi, completarea fişelor de înscriere, care vor fi verificate şi introduse apoi într-o bază de date computerizată, transmisă comisiei judeţene de admitere până în 8 iulie. O zi mai târziu, baza de date va fi transmisă de la Centrul Judeţean de Admitere la cel naţional. Ei vor fi repartizaţi computerizat, cel târziu în 12 iulie, pe baza mediei şi a opţiunilor din fişa de înscriere. În judeţul Braşov, potrivit datelor Inspectoratului Şcolar au fost aprobate 4.860 de locuri, cu posibilitatea de completare, până la înscrierea tuturor elevilor care vor să îşi continue studiile.