Au gustat din bucate tradiţionale, pregătite cu mare atenţie de copii de la şcolile din Zona Bran Moeciu, au dansat şi i-au ascultat pe cei mai în vogă artişti de muzică populară.
De asta au avut parte turiştii care şi-au petrecut minivacanţa de Rusalii la Bran. Prima ediţie a Festivalului de Gastronomie a reunit cei mai iscusiţi mici bucătari din zona Bran Moeciu. De la produse tradiţionale pe bază de lactate, la faimoasele tochituri din carne de berbecuţ, turiştii care au ajuns la festival au avut de unde alege. Vedeta festivalului a fost un tăuraş de aproape jumătate de tonă, care s-a prăjit uşor la proţap. Nu au lipsit însă nici binecunoscutul bulz sau pastrama cu mămăligă. Cu ocazia acestui eveniment, foarte mulţi turişti şi brăneni au venit aici să deguste şi să cunoască noi reţete de produse tradiţionale. Cei mai buni participanţi s-au ales cu o excursie de o săptămână pe litoralul bulgăresc. Prin acest festival gastronomic, autorităţile locale vor să promoveze bucatele tradiţionale atât în rândul turiştilor, cât şi în rândul proprietarilor de pensiuni din zonă.