Zeci de familii din Braşov care au refuzat să încheie contracte cu noua societate de distribuţie a agentului termic, Tetkron, stau acum în frig. Peste 60 familii din Braşov tremură în propriile apartamante. De mai bine de 2 săptămâni oamenii nu au nici apă caldă şi nici căldură. Majoritatea sunt nevoiţi să utilizeze calorifere electrice sau să se încălzească la flacăra de aragaz.
Probleme diverse. Motivele sunt multiple. În unele cazuri locatarii au plătit întreţinerea la timp şi toate taxele, au încheiat contracte individuale, iar acestea au fost preluate de preşedintele asociaţiei de proprietari care nu poate fi găsit. În altă situaţie se află familia Ureche, de pe strada Metalurgiştilor. În bloc sunt cinci familii încă racordate la sistemul centralizat dar preşedintele asociaţiei a refuzat să încheie contracte individuale pentru cele cinci, de frica unor cheltuieli suplimentare ale asociaţiei.
Fără contract, fără căldură. Noua societate ce distribuie agentul termic în oraş, Tetkron, nu furnizează căldură asociaţiilor de proprietari ai căror membri nu au încheiat contracte individuale de distribuţie. Măsura este luată după ce sute de şefi de asociaţii de proprietari au evitat darea în judecată a datornicilor din asociaţie băgând astfel aproape în faliment fosta regie de termoficare.