Doar până la 1 ianuarie 2012, braşovenii vor plăti acelaşi tarif pe gigacalorie, respectiv 191,73 de lei, potrivit reprezentanţilor municipalităţii. Adică atunci când iarna va fi în toi şi cele mai scăzute temperaturi şi va fi un consum mai mare de agent termic, va creşte şi tariful. Acesta va fi adoptat de consilierii locali în şedinţa de plen din această lună. În acest moment preţul de producţie a gigacaloriei este de circa 430 de lei, iar cel de vânzare de 387,3 de lei, municipalitatea acordând subvenţii de 127 de lei, iar Guvernul, până acum, de 66 de lei, astfel că preţul către populaţie ajunge la 191,73 de lei. Primarul George Scripcaru a recunoscut că subvenţia va fi redusă în 2012 cu 20%-30%, ceea ce înseamnă o factură cu 20-30% mai mare pentru braşovenii din sistemul centralizat.