Corona Braşov a oferit una dintre surprizele neplăcute în debutul campionatului. Formaţia antrenată de Bogdan Burcea şi Dumitru Berbece a fost învinsă cu 28-27 de Universitatea Cluj. Antrenorul principal şi jucătoarea Cristina Zamfir au pus eşecul pe seama lipsei omogenităţii. Pentru brașovence urmează un nou meci de foc, pe teren propriu în compania formației HCM Roman.
Dacă la Rm. Vâlcea s-a impus cu un gol diferenţă, Corona a simţit acum cum este să pierzi la o singură lungime distanţă. Handbalistele lui Bogdan Burcea şi Dumitru Berbece au oferit una dintre surprizele etapei a doua din Liga Naţională. Braşovencele au pierdut pe terenul Universităţii Cluj, deşi plecau clar cu prima şansă.
„Este o situaţie grea pentru noi, o situaţie dureroasă. Nu ne-am gândit la acest lucru. Ne pare rău că am pierdut acest meci. Am suferit şi suferim în continuare, însă trebuie să ne revenim cât mai repede, pentru că urmează meciul de acasă cu Roman. Am încredere în acest club şi în această echipă. Sunt convinsă că împreună vom reuşi să facem lucruri frumoase şi să demonstrăm că ceea ce s-a întâmplat la Cluj nu arată adevărata noastră valoare” - Cristina Zamfir, jucătoare Corona Braşov
La pauză, Corona avea un gol avans, 13-12, însă în partea secundă formaţia lui Carmen Amariei a preluat conducerea și s-a distanțat şi la trei goluri. Braşovencele au egalat în cele din urmă, scor 27-27, dar finalul nu a fost gestionat ca la carte, iar clujencele s-au impus cu 28-27.
„E clar că se putea mult mai bine. E un eşec. Îmi asum responsabilitatea deplină a acestui eşec neprogramat. Într-adevăr există şi motive, însă nu aş vrea să caut la un asemena eşec alte motive. Dimpotrivă, trebuie să fie un factor mobilizator acest eşec” - Bogdan Burcea, antrenor Corona Braşov
Cristina Zamfir s-a dovedit una dintre jucătoarele providenţiale în acest debut de campionat, datorită golurilor marcate. Totuşi, handbalista ar fi preferat să nu înscrie și echipa să câștige meciul de la Cluj.
„Nu asta contează. Chiar dacă am înscris multe goluri, echipa nu a câştigat. Dacă echipa câştiga şi poate nu înscriam niciun gol, era totul perfect. Din păcate, nu am câştigat şi restul nu are o importanţă atât de mare” - Cristina Zamfir, jucătoare Corona Braşov
Pentru Corona Braşov va urma partida din campionat cu HCM Roman, programată duminică, de la ora 17.15.