Sari la conținut

Evaziunea din industria alimentară, 50% din piaţă

Evaziunea fiscală din industria alimentară reprezintă, la ora actuală, 50-60% din totalul pieţei, fiind în continuare în creştere din cauza majorării TVA, a declarat preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară - Romalimenta, Sorin Minea.
„Consider că medicii veterinari ar putea elimina evaziunea fiscală din industria alimentară prin trasabilitate şi împerecherea datelor de la nivel de producţie, respectiv cantităţile de carne şi lapte intrate şi cele ieşite. Toate acestea pot da un cuantum al evaziunii fiscale din România de astăzi. În prezent, evaziunea fiscală din industria alimentară reprezintă în jur de 50-60% din totalul pieţei, fiind în continuare în creştere din cauza majorării TVA”, a precizat Sorin Minea.
Minea consideră că siguranţa alimentului înseamnă un control egal pentru toată lumea, nu unul diferenţiat. „Consider că măcar produsele de origine animală trebuie vândute în condiţii dictate de legea europeană şi nu într-o interpretare eronată a legii europene, iar cei care sunt în sistemul veterinar să aibă complet controlul siguranţei alimentului, dar să îl facă peste tot în piaţă. Consider că politicul nu are ce căuta în meseria de medic veterinar şi de control, iar legislaţia trebuie implementată de cei abilitaţi”, a subliniat şeful Romalimenta.

Comentarii

Ultimă oră