Un iordanian în vârstă de 44 de ani a fost trimis în judecată de poliţiştii şi procurorii braşoveni, pentru evaziune fiscală. Alături de un braşovean în vârstă de 49 de ani, bărbatul din Iordania este suspectat că, timp de 4 ani, ar fi întocmit acte contabile ilegale. Astfel, cei doi suspecţi ar fi prejudiciat bugetul statului cu 3 miliarde şi jumătate de lei vechi. Este vorba despre neplata impozitului pe profit, a Taxei pe Valoarea Adăugată, plus dobânzi şi penalităţi. Potrivit poliţiştilor Serviciului de Investigare a Fraudelor, din prejudiciu a fost recuperată puţin peste o treime.