Sari la conținut

Eşti de acord să plăteşti impozit pe valoarea maşinii?

Senatorii au votat, ieri, pentru folosirea unui nou mod de calcul pentru impozitul pe autovehicule, ţinând cont de valoarea autoturismului în funcţie de marcă, tip şi motorizare. Proiectul, care îl are ca iniţiator pe deputatul PSD Robert Sorin Negoiţă, prevede ca baza de impozit să fie valoarea maşinii, iar Ministerul Finanţelor să întocmească un catalog în care va stabili valoarea autoturismului în funcţie de marcă, tip, motorizare (eventual nivel de dotări opţionale). Potrivit proiectului, această taxă ar urma să fie de 0,75 la sută din valoarea maşinii.
Lege la mâna deputaţilor. Senatul a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, acest proiect. În schimb, Comisia pentru buget a dat un aviz negativ proiectului pe motiv că iniţiativa legislativă, în forma prezentată, nu îndeplineşte cerinţele legislaţiei privind normele de tehnică legislativă, iar catalogul cu valorile autoturismelor trebuie să fie întocmit de experţi tehnici şi nu de Ministerul Finanţelor, aşa cum propune iniţiatorul.
Cât plăteşti în prezent. La Braşov, anul 2011 a adus dublarea impozitului pentru maşinile cu o capacitate a motorului mai mare de 2.000 de centimetri cubi. Persoanele care au autoturisme cu o capacitate între 1601 cmc şi 2000 cmc  plătesc 180 lei, pentru cele între 2001 cmc - 2600 cmc  scot din buzunar între 594 lei şi 792 lei, pentru cele între 2601 cmc şi 3000 cmc plătesc 1.620 lei şi 2.160 lei, iar pentru cele de peste 3001 cmc vor plăti între 3.480 lei şi 4.640 lei.

Comentarii

Ultimă oră