Sari la conținut

Peste 462 de persoane au căzut în plasa întinsă de nişte escroci, crezând că, prin plata a 70 de lei, ca taxă de înscriere în baza de date a unei firme, vor avea şansa să fie vedete în reclame sau fotomodele.

Mai mult, zeci de persoane au fost înşelate cu sume mai mari, fiind de acord să plătească şi 250 de euro, taxă de încheiere a contractului de reprezentare, prin care li se asigura „posibilitatea” de a  participa la o preselecţie, informarea „pe cât posibil” şi o şedinţă foto cu persoane „cât se poate de profesioniste”. Braşovenii care au trecut pe strada Republicii sau prin Piaţa Sfatului şi au fost acostaţi de reprezentanţii unei firme de modeling ce le promiteau o carieră în domeniu au luat ţeapă de la nişte şarlatani.

Precedente. Escrocherii de acest gen au mai fost la Braşov, numai că firma funcţiona în Piaţa Sfatului sau pe Michael Weiss.

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Braşov, Ionel Spătaru a precizat că baza de date era creată în condiţii ilegale, societatea neavând autorizaţie să prelucreze informaţii personale, iar şansele ca oamenii să fie solicitaţi cu adevărat la casting erau nule. Clienţilor nu li se oferea nici o garanţie că vor avea de câştigat de pe urma contractului. „Aceste practici comerciale sunt incorecte faţă de consumatori. Oamenii erau duşi într-o încăpere unde erau lăudaţi şi li se spunea că sunt buni pentru anumite reclame, apoi li se cerea să plătească cele două sume, dar în schimb nu primeau mai nimic”, a explicat şeful CJPC.

Consolare, 14 poze. Cei care au scos din buzunar valuta au obţinut 14 poze deloc profesioniste. Activitatea firmei a început în ianuarie, iar angajaţii lucrau „la negru”. Pentru ilegalităţile constatate, comisarii au dat două amenzi substanţiale, în valoare totală de 25.000 de lei iar dacă nu se vor remedia problemele vor închide firma definitiv.

Comentarii

Ultimă oră