Sari la conținut

Două membre ale organizaţiei Delphin Internaţional care a început în România un joc de tip piramidal, au fost trimise în judecată de procurorii braşoveni. Potrivit procurorilor, Organizaţia Delphin International a pus la punct un joc de tip piramidal ce presupunea proceduri ilegale de câştig. Fiecare nivel al piramidei era alcătuit din persoane care plăteau aproape 2300 de euro la intrarea în schemă. Apărea apoi obligativitatea membrilor de a recruta alte persoane care să achite la rândul lor taxa de participare. Fiecărui nou membru i se vindea cartea intitulată ,,Calea succesului”. Prejudiciul se ridică la aproape 3 miliarde de lei vechi.
Procesul, în aprilie. Şi cele două femei trimise acum în judecată racolau clienţi pentru joc, în special persoane fără pregătire. Persoanele care s-au trezit cu credite au ajuns în pragul disperării, fiind vorba în unele cazuri, chiar despre sinucideri. Procurorul de caz spune că a lucrat ani buni în acest caz, pentru soluţionarea căruia a fost nevoie de rezolvarea altor dosare complexe. Cele două femei implicate în afacerea Delphin Internaţional au fost trimise în judecată în stare de libertate. Procesul va continua la Tribunalul Braşov, în luna aprilie.

Comentarii

Ultimă oră