Peste 276 de mii de tone de gunoi se strange anual în judeţul Braşov, din care mult peste jumătate este aruncat de către locuitorii principalului oraş -municipiu. Acestea sunt doar câteva date care au stat la baza întocmirii master-planului legat de managementul integrat al deşeurilor, proiect supus plenului consiliului judetean spre aprobare.„Costul total al investiţiilor pentru proiectul propus este de aproximativ 176 milioane de Euro (în preţuri curente), din care aproximativ 166,5 milioane Euro este costul eligibil şi se propune a fi cofinantat prin FEDR. 10 milioane euro rămase, referindu-se în principal la vehicule, urmează să fie furnizate de către operatorii sistemului de colectare a deşeurilor. O mică parte din costul neeligibil se referă, de asemenea, la unele lucrări care trebuie să aibă loc în Statia existenta în Victoria şi acest cost va fi suportat de către beneficiar. În perioada de după 2016 şi până în 2040 sistemul va avea nevoie de reinvestiţii care trebuie să ajungă aprox. 67 milioane Euro”, a declarat dr. ing. Alexei Atudorei, ISPE Bucureşti.
Se obţine energie. Specialiştii vor propune finanţatorilor europeni construirea unei instalatii de selectare a deşeurilor, care mai apoi să fie transformate în energie electrică şi termică. „Sunt necesare eforturi semnificative în ceea ce priveste sensibilizarea opiniei publice şi în participarea la chestiunile ce implica intre judetul Braşov. Chestiunile cheie în campaniile de acest gen includ reducerea deseurilor de la sursa, separarea din punctul initial al materialelor reciclabile din depozitul de colectare şi plata serviciilor pentru sustinerea colectarii, tratarii şi depozitarii la nivel regional”, a mai adăugat Alexei Atudorei.
Este al doilea proiect mare al judeţului, după cel legat de dezvoltarea reţelei de apă şi canalizare pentru care Consiliul Judeţean a atras peste 180 de milioane de euro. Strategia este elaborată pentru dezvoltare judeţului pe 30 de ani, în condiţiile în care cantităţile de reziduuri sunt în creştere. Sistemul a fost proiectat pentru o populaţie de aproape 600 de mii de locuitori pe întreg judeţul, însă va fi recalibrat în funcţie de rezultatele recensamantului din acest an.
Investiţie de 170 de milioane de euro. Studiul reflectă faptul că este nevoie de peste 170 de milioane de euro pentru implementarea unui sistem de gestionare integrată a deşeurilor pentru întreg judeţul. Acest obiectiv prevede investiţii în vehicule de colectare a deşeurilor, precum şi pubele de colectare a deşeurilor municipale periculoase. Conform legislatiei, atribuirea contractului va putea avea în primăvara lui 2013, dupa licitatiile care se vor încheia prin septembrie 2012. protrivit proiectului, judeţul Braşov va fi conform din punct de vedere al managementul deşeurilor până în 2015.