Sari la conținut

Premierul Emil Boc a venit, azi, la Tribunalul Bucureşti, în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu îi cere daune de un milion de euro pentru acuzaţiile legate de cazul FNI şi de o implicare într-o lovitură de stat. Dosarul în care Emil Boc a fost chemat în judecată de Sorin Ovidiu Vîntu a fost înregistrat în 15 octombrie 2010. În 2011, toate cele trei termene de judecată au fost amânate, scrie Mediafax.

În acest dosar, Vîntu îi cere lui Emil Boc daune de un milion de euro pentru acuzaţiile aduse cu privire la cazul FNI şi de o eventuală implicare într-o lovitură de stat, scria Victor Ciutacu pe blogul său în octombrie 2010.


Tot atunci Sorin Ovidiu Vîntu a acţionat-o în instanţă şi pe Elena Udrea, tot într-un dosar care are ca obiect răspunderea civilă delictuală, daunele solicitate fiind tot de un milion de euro. În 2011, toate cele trei termene de judecată au fost amânate, dezbaterile urmând să fie reluate în 28 noiembrie.


Sorin Ovidiu Vîntu l-a dat în judecată şi pe Traian Băsescu, acţiunea fiind înregistrată la Tribunalul Bucureşti în august 2009. La termenul anterior, din 18 noiembruie, instanţa a stabilit amânarea cauzei până la 17 februarie 2012. Şi în acest dosar, cuantumul daunelor solicitate este de un milion de euro.

Comentarii

Ultimă oră