O elevă în clasa a X-a de la un colegiu din municipiul Rădăuţi a fost internată în spital cu contuzie abdominală după ce ar fi fost lovită de o colegă de clasă în urma unui conflict spontan, anunţă Mediafax. Cazul de agresiune e cercetat de poliţie şi discutat în Consiliul Profesoral al liceului. Fata a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a rămas internată pentru îngrijiri medicale. Se pare că în timp ce se afla în sala de clasă, în urma unui conflict spontan, fata a fost lovită cu piciorul în abdomen şi trasă de păr de colega sa de clasă. Fata a depus plângere împotriva colegei solicitând efectuarea de cercetări faţă de aceasta pentru "lovire sau alte violenţe". Eleva care şi-ar fi agresat colega riscă fie mutarea disciplinară într-o altă unitate de învăţământ, fie mustrare însoţită de scăderea notei la purtare, dar o astfel de măsură ar putea fi luată numai după o hotărâre a Consiliului Profesoral al unităţii. (A.M.)