El, Supremul

Băsescu te face tot mai mult să te cutremuri. A luat-o pe arătură, da’ rău de tot. A devenit o caricatură de dictator african. Un Mugabe dâmboviţean. S-a proţăpit omul zilele trecute la TVR, în faţa lu’ madam colonel Culcer, şi a început să debiteze. De toate. Că el se pricepe, aţi înţeles. „Senatul e compromis! Nu ne mai punem nădejdea în Parlament!”.
Citiţi ce văd şi eu? Şi ce-ar trebui să urmeze? Dizolvarea camerelor legiuitoare şi guvernarea prin decrete? E, încă nu. Deocamdată. Dar ce-ar mai face-o, oho, îl mănîncă palmele, numai că îl cam încurcă şi Bruxelles-ul, şi Washington-ul, cu ideilor lor creţe despre democraţie şi parlamentarism…
Mă rog. Până una-alta, „îndeamnă” Guvernul (a se citi porunceşte) să meargă pe o cale care încalcă grav principiile democratice.
Pentru că asumarea răspunderii Executivului pe o lege e o excepţie (poate înţeleg şi limbricii aplaudaci), nu o regulă, cum ni se bagă pe gâît, cu nesimţire, de doi ani încoace.
Şi asta numai pentru că Parlamentul, unde coaliţia are o majoritate fragilă, nu-i trece, întocmai şi la timp, legile Lui, în forma pe care-o vrea El. E prea greoi Parlamentul, prea ineficient. Desuet. Inu-til. O frână.
Numai El gândeşte limpede, numai El are dreptate, numai El vede calea. Numai şi numai El. Ascultaţi-l: „Eu am stabilit că nu se vor reduce pensiile”. Aţi înţeles? El a stabilit! El, Supremul! Doamne apără şi păzeşte! de Adrian Teacă