Ministrul Economiei din Egipt intenţionează să dezvolte cu Braşov relaţii economice. De aceea, o delegaţie condusă de reprezentantul guvernului egiptean va ajunge la Braşov pentru a facilita conexiuni comerciale între companiile celor două ţări, între care există legături oficiale tradiţionale. Străinii vor să îşi promoveze ţara care deţine un mare potenţial pentru afaceri. Cu această ocazie se pot stabili şi se pot dezvolta relaţii comerciale între membri comunităţii de afaceri din Braşov şi companii egiptene. Vorbim aici atât de producători cât şi de exportatori în domenii precum alimentar, semipreparate, îngrăşăminte sau construcţii. De asemenea, la nivel European, şi nu numai, Egyptul este văzut că o destinaţie atractivă pentru investitorii străini. De altfel, UE este cel mai important partener commercial al Egiptului. Delegaţia oficială este aşteptată la Braşov la mijlocul săptămânii viitoare şi va fi condusă de ministrul egiptean pentru economie şi relaţii comerciale Abdel Rahman Raouf.