Pe linia de tramvai erau organizate tarabe, unde diverşi comercianţi vindeau toate prostiile din lume, de la sticle de Coca-cola de colecţie la genţi de aluminiu. Unul din comercianţi, care avea, de fapt, o sală de biliard şi pokere, n-a avut ce să scoată în stradă şi a ieşit cu un set de maşinuţe cu telecomandă, să se joace copii trecătorilor cu ele. Nu mai menţionez că taţii copiilor erau cei mai înverşunaţi la concursuri. Atmosfera era de carnaval, unii patroni de terase audeseră nişte acordeonişti şi gurişti să le cânte clienţilor melodii piemonteze, se serveau băuturi şi cârnaţi pe băţ, dar nu cânta Elena Gheorghe.
Elena Gheroghe va cânta la Braşov cu ocazia zilelor Braşovului. Ea ar fi capul de listă al concertelor şi, n-am nimic cu persoana, ba chiar îmi plăcea o melodie a ei, dar nu are ce căuta aici. De fapt nu au ce căuta foarte multe lucruri. În afară de procesiunea junilor, nimic din ceea ce ţine de zilele Braşovului nu deosebeşte serbările acestui oraş de zilele Zimnicei, Păuleştiului sau ale comunei Homorod.
Când eram mai mic, mai copil, acu vreo 25 de ani, eram tot în Braşov, nu de altceva dar aici m-am născut, iar taică-miu a făcut acelaşi lucru înaintea mea, serbările prin oraş erau mult mai „braşovene”. Parcă era pe sub Tâmpa, pe alee, fanfară, care cânta lângă locul de joacă al copiilor, spre bucuria noastră care ne zgâiam la trompetişti sperând să explodeze de cât cântă şi dorindu-ne, în mod secret, să fim toţi ăla care dă la tobe. Părinţii noştri aveau parte de terase lungi, cu bere la halbă şi mici, iar noi de diverşi comercianţi ce vindeau tot felul de trăznăi artizanale, motiv de spart portofelul, plus mere pe băţ, vată pe băţ, zahăr ars pe băţ. Se dădeau meciuri la radio şi nu cânta absolut nimeni în concert în Piaţa Sfatului. Nu exista un „Târg al Florilor” pentru că nu exista o astfel de tradiţie, cum nu există nici acum, nu exista o „Uliţă a Vinurilor”, în primul rând că în Braşov nu au fost niciodată uliţe şi în al doilea rând că, pe acele vremuri, moldovenii veneau cu vinul lor adevărat de acasă nu cu băuturile alcoolice cu aromă de vin ce se vând acum, şi nu exista un târg al ONG-urilor. Erau în schimb concursuri de biciclete, de desene pe asfalt, de şah, de table, de orientare turistică, de insigne şi cântece de munte, expoziţii de filatelişti şi expoziţii cu vânzare de prostioare (în stil talcioc). Era o modalitate prin care comunitatea se aduna în centru, la o palavră şi o controversă pe schemele lui Dumitrache, nu o metodă de făcut ştiri de doi lei despre nişte serbări de care nu ne pasă.
de Ovidiu Eftimie
