Sâmbătă seara am ascultat, cu fundul, după cum spuneam, polemicile unor ziarişti cu poliţişti, judecători şi procurori. Să vă explic ce am înţeles. Un basarabean nervos, venit în România după ce primise vreo 12 ani de puşcărie în Moldova, a împuşcat trei oameni de afaceri, doi din Constanta şi unul din Braşov. Încă de la primul atentat şi-a uitat buletinul la locul faptei, dându-le mură-n gură vardiştilor adresa din Braşov unde poate fi găsit. Pentru că nu a putut fi prins, a încercat să treacă printr-un punct de frontieră fără acte la el. Aşa a ajuns, în sfârşit, la puşcărie. Nu pentru mult timp. Aici, un doctor a constatat că individul are probleme cu vederea. Aşa că i-a făcut certificat medical, motiv excelent pentru un judecător milos să-l scutească puţin de puşcărie, pentru a se putea opera. Cum pe killerul nostru l-a durut fix în ţeava pistolului de operaţie şi de data de întoarcere în celulă, a fost dat în urmărire generală. În timpul ăsta, a stat, bine-mersi, la adresa bine-cunoscută din Braşov. În final, din prea mult plictis, a pus de o baie de sânge fix în mijocul oraşului. Sfidându-şi problemele cu vederea, a împuşcat trei cetăţeni cu o precizie de ţintaş profesionist. Nici nu s-a sinchisit că a fost văzut de atâta lume şi că portretul robot era leit el şi a ajuns în toate ziarele. A plecat la cumpărături la supermarket, că acolo, fiind aglomeraţia mai mare, doar-doar l-o recunoaşte cineva. Aşa că, până la urmă, a fost ridicat din nou.
Asta e povestea funanbulească. Este însă banală pe lângă explicaţiile oficialilor. Că Doamne fereşte să nu eliberezi un deţinut care suferă de răceală, că s-ar putea să moară. Că urmăriţii general sunt căutaţi mai întâi internaţional, apoi la adresa din buletin. Că sunt o mulţime de deţinuţi scutiţi care nu se mai întorc din permisie, fiindcă executarea pedepselor la fără frecvenţă e un model importat din ţările civilizate. Ba chiar, peste toate, într-un alt caz celebru, însuşi ministrul Apărării a explicat că nişte hoţi au furat degeaba o grămadă de mitraliere, de vreme ce ministerul, grijuliu, a ascuns gloanţele.
Toată tragedia asta, deşi, poate, nu este frumos, mi s-a părut caraghioasă. Chiar dacă voi fi acuzat de un simţ pervers al umorului, mi-a venit să râd. Dacă m-aş fi uitat prin sticla televizorului în ochii acestor personaje, de la dementul care împuşcă nevinovaţi pe stradă până la ministru, sigur m-aş fi enervat.
Ei bine, acum înţelegeţi de ce mă uit cu spatele la televizor?
de Alexandru Ghiza
