Cum aţi categorisi ucigaşul unui criminal? Sau pe unul care ia viaţa altuia ce violase o fetiţă de nici 5 ani? Îl vedeţi, la rândul său, ca pe un criminal, sau aidoma unui erou? Nu mă ascund...dacă nu l-a omorât pentru ţigări, ci pentru fapta sa abominabilă, este un erou. Este un erou pentru că i-a dat pedeapsa pe care o lege mult prea permisivă şi care favorizează infractorii n-a fost în stare să i-o dea. 30 de ani pentru crimă? Hahaha...dacă te întrebuinţezi puţin, poţi lua 30 de ani şi pentru că ai descărcat muzică de pe torrente şi ai vândut CD-urile prin pieţe. Legea nu face diferenţe pentru că este prost gândită, te numeşti tot infractor, indiferent că ai măcelărit nişte copile sau pentru că dai jos filme de pe internet. Purtam deunăzi o discuţie plină de principii, în care interlocutorul încerca să mă convingă de justeţea abolirii pedepsei cu moartea. În mintea lui, perioada pe durata căreia făptaşul stă la bulău este una a căinţei în faţa lui Dumnezeu, anii aceia fiindu-i condamnatului necesari pentru a conştientiza gestul făcut, a-l regreta şi a se mântui în faţa divinităţii. Da’ cum să nu...treij’ de ani, criminalul stă cu biblia în braţe, învăţând psalmii pe de rost şi sperând că bunul şi milostivul Dumnezeu îl va ierta pentru cum a tranşat el o întreagă familie, dornic să le fure televizorul luat în rate. Criminalul nu se teme nici de lege, nici de Dumnezeu, se teme exact de ceea ce „oferă”: se teme de moarte. Aşa încât, să i-o dăruim cu toată creştineasca generozitate despre care scrie în Biblie. Românul, mai ales, ştie DOAR de frică; el nu are simţ civic, nu are principii, nu are bun simţ, nu are educaţie şi nu are conştiinţă. De aceea, trebuie educat prin frică, din nefericire. Principiul este cât se poate de creştinesc, pe frică bazându-se întreaga religie anterior menţionată: „dacă faci asta, vei fi pedepsit”. Pedeapsa cu moartea poate educa o naţiune română care n-a înţeles nicio iotă din cuvântul „democraţie”. N-am să intru din nou în detalii, am să o fac, poate, cu o altă ocazie. Treaba trebuie gândită cu o eficienţă nazistă: de ce să cheltuim timp de 30 de ani, sau chiar o viaţă, bani pentru reeducarea, probabil imposibilă, a unui monstru? Nu mai bine ne va servi el drept exemplu? Criminalul nu merită o execuţie uşoară, iar exemplul îl dai când şi alţii tentaţi să încalce legea văd în ce hal o pot sfârşi. Metode brutale există, har domnului, Evul Mediu e o sursă nesecată de inspiraţie. Obţii din start două lucruri: o naţiune mult mai atentă pe ce pune mâna, şi, doi, audienţe de invidiat. Pentru că, deşi majoritatea vă daţi mari creştini, vă uitaţi fascinaţi când pe teveu se dă moarte, în toate formele ei. În schimb, vă apucă mila în faţa unor lepre. Plătit sau nu, repet, dacă nu a făcut-o de la o ceartă pe ţigări, băiatul ăla care l-a sugrumat pe taximetristul ucigaş are mai mult simţ civic decât noi toţi la un loc. A făcut un bine unei naţiuni în sânul căreia, peste 30 de ani, nenorocitul ăla s-ar fi reîntors.
de Mihai Bâra
