Acum, Avramescu si Voinescu nu candidează pentru pesedisti sau liberali, ci chiar pentru democrat-liberali. Eu unul, desi nu le impartasesc parerile politice, nu pricep de ce sunt atat de acuzati. Vad totusi de cine sunt acuzati. De cei care, la fel cum faceau cei doi inainte sa intre in politica, combat prin media, sau numai pe forumuri sau bloguri, de cealalta parte a baricadei.
Nu stiu daca Avramescu sau Voinescu au fost vreodata ziaristi independenti, dar sigur n-au facut ceva incorect. Ba chiar, au fost foarte curajosi.
***
Cazul, atat de discutat, a redeschis mai vechea disputa despre independenta presei.
Reporterii au la dispozitie un arsenal de tehnici cu care, daca le stapanesc, pot incerca, cu buna-credinta, sa fie cat mai obiectivi. Cu toate acestea, nu-si vor putea demonstra niciodata independenta. Dar, corectitudinea le va putea fi oricand probata.
Atunci cand editeaza, selectează si ierarhizeaza informatia, redactorii-sefi si secretarii de redactie sunt, insa, subiectivi. Iar editorialele si opiniile, scrise de asa-numitii publicisti-comentatori, au, neindoielnic, un caracter foarte personal. Pana si un ziar, in totalitatea lui, are o personalitate proprie. In orice disputa din politica, administratie sau economie, publicatiile au o pozitie.
La urma urmelor, ce inseamna sa fii independent? Atunci cand scrii despre o crima, de exemplu, sa fii, in egala masura, de partea ucigasului si a victimei? Sau, atunci cand dezvalui escrocheriile unei persoane publice, sa amintesti, obligatoriu, de realizarile pe care le-a avut. Sau sa scrii intr-un ziar, cu un numar egal de litere, stiri bune si stiri rele despre un parlamentar demagog?
Singurul lucru clar, prin care autorul unui material de presa sau editorul unei publicatii poate arata cine este cu adevarat, il reprezinta chiar textul. Un jurnalist este reprezentat doar de ceea ce asterne pe hartie. Cei care nu sunt cititi, nu exista, de fapt, ca ziaristi. La fel cum, nu exista politicieni care sa nu fie votati.
***
Exceptind companiile media multinationale, lupta cea mare in presa de la Bucuresti se duce intre trusturile lui Vântu, Voiculescu si Patriciu. Fiecare are un parti-pris evident. La scara, presa brasoveana respecta aceeasi reteta. Numai ca proprietarii de media sunt, in mod direct sau prin intermediari, chiar politicienii de varf. Va veni vremea cand, si in provincie, legaturile dintre ideile politice si textele jurnalistice vor fi mai sofisticate. Deocamdata, lucrurile sunt foarte simple.
Brasovul Tau este un ziar electronic care face parte din trustului MIX. Majoritatea actiunilor la firmele acestui trust apartin liberalului Aristotel Cancescu.
Ceea ce am scris mai sus poate starni comentarii in josul paginii, scrise cu indrazneala de tot felul de anonimi, care să ma injure cu indignare, dandu-mi lectii de independenta jurnalistica.
Deocamdata, in presa romaneasca, independenta este doar un deziderat. Exista doar jurnalism corect sau incorect. A fi corect, inseamna, in primul rand, a spune cine esti!
Alexandru Ghiza - Alghi