Pe atunci, era trup si suflet cu presedintele tarii. Ehe, ce om darnic era Iliescu cu zambetul lui mare si bun! El a dat pamanturi taranilor si salarii mai mari muncitorilor.
Nu mai trebuia sa-si bata capul. Cineva, acolo sus, avea grija sa-i dea si lui ce-i trebuie. D-aia a si strigat la o manifestatie spontana, in curtea uzinei, agitand o cheie franceza: „Noi muncim, nu gandim!”.
Si a muncit asa, an de an. Numai ca, la uzina, cu timpul, nu mai era nimic de facut. A ajuns sa vina numai o data pe luna sa-si ia salariul. Ba chiar, cand l-au concediat, i-au dat salariul pe vreo trei ani sa nu se mai oboseasca fara rost.
Acum, nu mai lucreaza. Primeste de la stat o bruma de pensie, dupa ce a mai apucat cativa ani de lucru la un patron. Il ajuta si feciorul, care e plecat la munca in strainatate. El sta toata ziua, aplecat pe fereastra, imbracat intr-un maieu de culoare incerta, ales cu ani in urma dintr-un maldar de toale venite ca ajutoare.
Intr-una din saptamanile trecute, primarul a venit in turneu electoral sa vorbeasca cu oamenii din cartier. Le-a spus ca le face un loc de joaca cu bancute si asfalteaza parcarea din spatele blocului. Stie ca nu e minciuna. A vazut si el in oras ca se construieste cu o darnicie nemaiintalnita. S-a impins in multime sa primeasca un pliant portocaliu. „Astia da la oameni. Nu e ca altii!”, a comentat umflandu-si pieptul, atunci cand a reusit sa ajunga langa candidat.
Numai ca iar s-a gasit unul sa-l scoata din sarite. Studentul de pe vremuri, ajuns om in toata firea, tot carcotas a ramas: „Nu da, nene, nimic! Ca doar nu aduce de la ma-sa sa imparta la lume! Tot din banii nostri ia. Las’ ca stiu io cum si-au facut toti vile!”.
Daca nu s-ar fi ramolit, ar fi sarit la bataie. Noroc ca s-a pornit o ploaie si a marit pasul spre bloc. In casa scarii, a fost gata sa se impiedice de un boschetar beat, care se adapostise sub niste trepte. Nervos cum era, i-a ars un sut in fund si l-a dat afara. „Numai sa cersiti, stiti!”, i-a urlat in spate.
Dupa ce a trantit usa si s-a asezat pe canapea cu telecomanda in mana, a avut o revelatie ciudata.
A inteles ca, desi tot timpul i s-a dat cate ceva, nu a primit mare lucru de la viata. (A.I.G)
