EDITORIAL: O dudă, Duda?

Propulsat cu insistenţă, de prin 1966, după căsătoria cu Principesa Margarareta,  în medii înalte, nu de vreun CV zdrobitor, ci de blazonul regal de Prinţ de Hohenzollern-Veringen,  Duda acceptă acum, după atâţia ani de “abstinenţă teatrală”, să  intrepreteze  rolul de figuarant al  „iepuraşului” colector, nu de ouă pascale ci de voturi migratoare.

Speculaţii se pot face oricâte, pentru că, nu-i aşa, „Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul!” dar nu speculaţiile contează ci cât de mare poate fi miza de se aruncă în joc  chiar şi un Hohenzollern, fie el prin alianţă. Probabil, destul de mare  sau chiar foarte mare.

Dacă Duda iese Preşedinte, nu vom mai avea Preşedinte, pentru că Duda e Prinţ şi nu poţi avea, conform Constituţiei, un conducător care să fie un Preşedinte prinţ cu o soţie de preşedinte, consoartă regală. Firesc, ar urma, o modificare a Constituţiei, în esenţa sa. Şi nu vom mai avea o Republică semiprezidenţială ci o Monarhie.

Dar cum Ilici nu a fost, fostul, actualul şi viitorul „tătuc” al României nu este şi nu va fi de acord în ruptul capului ca munca lui de 20 de ani în slujba „idealurilor comuniste” să se ducă naibii, prinţul Duda nu va ajunge la Cotroceni.

Şi atunci, vorba lui Băse’ „Tot între noi comuniştii trebuie să ne batem!”