Sincer, aş dori să vină. Le-aş oferi personal nişte tricouri şi şepcuţe portocalii, inscripţionate cu sloganul „Nu iubim Braşovul! Nu-i iubim pe braşoveni!” S-ar plimba cu ele prin Cetate, însoţiţi de Scripcaru, căruia i-aş dărui, deasemenea, o costumaţie asemănătoare.
Să meargă printre noi, braşovenii de rând, să facă băi de mulţime şi să împartă tuturor zâmbete electorale şi strângeri de mâini, calde şi prieteneşti, să se pozeze cu „viitorul naţiunii” în braţe şi să dea autografe cu acelaşi slogan.
Dar nu ştiu dacă aceştia vor avea curajul să mai treacă vreodată prin Braşov. Nu de frică, ardelenii sunt oameni paşnici şi prea răbdători! Doar de jenă, dacă mai au acest sentiment, pentru imensul prejudiciu adus braşovenilor şi Braşovului.
Lucrurile mi se par cu atât mai grave cu cât acest gest pare a fi făcut deliberat. Argumente? Se ştie foarte clar că Braşovul este acum zona cu cel mai ridicat procent de şomaj din ţară şi că singura şansă de salvare este acest aeroport care ar deschide orizontul unei dezvoltării reale a turismului şi ar creea multe locuri de muncă.
Despre Scripcaru nu mai zic nimic. El nu a copilărit, nu a trăit şi nu a suferit la Braşov. Are motive să nu-l iubească şi să nu ne iubească.
Iată deci că, ceea ce şi-au propus să facă Ceauşescu şi regimul său comunist, adică să distrugă Braşovul care a avut curajul să se revolte în 1987, se pare că se îndeplineşte acum. Nu cu torturi, bătăi, deportări şi arestări. Ci democratic, atât de democratic şi elegant că nici n-o să simţim că nu mai suntem.( Maria Petraşcu)
