Terorist n-am fost, miner nici atât, nostalgic comunist nu se aplică pentru că nu mă pot încerca regrete pentru ceva ce n-am trăit…şi totuşi, ceva ciudat mi se întâmplă: simt că trebuie să-i mulţumesc lui Ceauşescu pentru că a existat. Am perceput asta doar când am început să „trăiesc” în Bucureşti…Acolo este doar un imens blocaj, la orice oră, practic, acolo stai… stai dacă ai Q7, Ferrari sau o Dacie amărâtă din 1974… stai şi te ia dracu, ajungi să-ţi doreşti să se surpe pământul şi să te înghită, pentru că de ajuns nu ajungi. Dar Ceauşescu ăla pe care suntem învăţaţi să-l urâm a făcut metroul, care, de bine, de rău, circulă… aglomerat, îmbâcsit, ticsit cu tot felul de arătări, dar circulă, nu stă. De când l-au umplut de gloanţe pe „dictator”, ce au reuşit „ei” să construiască? Două staţii? Şi se câcâie de ani de zile la alte câteva? Apoi, Casa Poporului: megalomanie, poporul a fost sărăcit pentru aşa construcţie. Nimic mai adevărat, dar a fost bună, nu? Brusc devenise mândria României în plin summit NATO, pe care, fără „megalomania” ceauşistă, „democraţii” de astăzi l-ar fi organizat din părţi… Iar din construcţia asta au făcut-o taman Palatul Parlamentului. Mulţumim, nea Nicule! Mulţumiri, tovarăşe, pentru că milioane de români aveau de lucru…câte uzine erau doar în Braşov? Iar uzinele astea produceau: tractoare, camioane, rulmenţi, dar mai presus de toate, asigurau locurile alea de muncă care dispar în 2008 „că-i criză”. A rămas ceva din ele? Praful…şi sute de mii de destine înecate în alcool după ce s-au terminat salariile compensatorii.
Subiectivitatea umană e foarte ticaloasă… iniţial vede doar răul, apoi îşi dă seama de binele din spatele răului şi tinde să uite cu desăvârşire răul… uite cum, după 20 de ani de democraţie la care am visat alţi cincizeci, totul s-a răsturnat: păcătosul devine sfânt, poliţistul, un criminal şi dictatorul, mesia. Ceauşescu ar câştiga mâine alegerile, şi nu pentru că a fost bun… n-a fost, în schimb ăştia de după el au fost atât de proşti încât l-au ridicat la rang de Dumnezeu.
Autor Mihai Bara
