În faţa unor autorităţi locale suferinde de grave dureri în dos faţă de necazurile cetăţeanului, omul s-a uitat peste ce a decis irevocabil instanţa de judecată, peste ce grăieşte Constituţia României. Şi a procedat în consecinţă. Asemeni oricărui cetăţean normal care, cu dreptatea în buzunar, se vede batjocorit, călcat în picioare, dispreţuit de grohăitorii acestor zile ajunşi în vremelnice scaune ale puterii. Rezultatul s-a văzut : a fost călcat în picioare şi la propriu. Şi nu oricum, ci brutal.
Cele întâmplate la capul ocolitoarei, la Braşov, nu reprezintă doar un accident. Sau un incident. Este o realitate a României anului 2009. Că este Braşov ori Bucureşti sau Deva ori Voluntari, legea nu este făcută pentru omul de rând. Sau, pentru a fi corect, aplicarea legii nu se face în favoarea cetăţeanului. Dacă nu ai ceafa groasă, dacă nu ai miliardele în buzunar, dacă nu eşti în cercurile vremelnicei puteri, dacă nu eşti agreat de cei căţăraţi în jilţurile zilei, eşti un neica nimeni. Fără drepturi. Demnitatea ta de om este doar o vorbă. Drepturile constituţionale – o altă vorbă, la fel de goală. Pentru că a chiar crezut în drepturile sale cetăţeneşti şi constituţionale, Vankay Ladislau a fost săltat de pe proprietatea lui cu mascaţii. Acum a fost Vankay. Azi, mîine, poate fi oricare dintre noi. Este suficient doar să fii destul de nebun pentru a crede că în România lui 2009 ai drepturi. Şi să ţi le reclami. Să ţi le aperi. Altceva nici măcar nu mai trebuie. Precedentul Vankay este grăitor. Ori eşti turmă, ori eşti bumbăcit. Desigur, dacă accepţi, la scara întregii comunităţi, acest regim. Şi noul început de dictatură.
de Cornelius Popa
EDITORIAL: Mulţumesc, România!
Știri asemănatoare
Ultimă oră
