Sari la conținut

Privind şi eu cu coada ochiului pe Realitatea am avut ocazia să-l aud pe Mihai Tatulici spunând ceva despre Michael, cu vocea sa de om serios care când spune o tâmpenie face istorie. Ba am fost informat că şi Emil Hureazeanu a avut ceva de spus pe tema asta, ce să mai vorbim de Elton John, care s-a specializat în necroloage muzicale, de la moartea prinţesei Diana încoace.
Mă gândeam cum ar fi să mă duc pe-acolo, cam pe când a cântat Stevie Wonder, şi în pioasa linişte de după recital să trag o băşină. O băşină cam ca ultima melodie a lui Michael Jackson, scoasă prin 2001, Butterflies, pe care cam toată lumea a evitat să o dea acum pentru că ar fi arătat că omul îşi cam consumase talentul de vreo câţiva anişori. Sunt curios cum ar fi reacţionat toţi ipocriţii ăia care acum nu mai pot cu laudele la adresa lui, dar, prin 2003, când au fost chemaţi martori la procesul în care era acuzat de ageresiuni sexuale asupra minorilor se dădea loviţi unul şi unul. Şi cum ar fi reacţionat toată presa americană care de 10 ani de zile a scris despre megastar doar că e pedofil, e pedofil, e pedofil şi are nas demontabil. Şi nicio vedetă dintre cele care au vorbit acum la moartea lui nu au scos un cuvinţel în apărarea lui.

Organizatorii concertului de anul acesta, care au rămas acum cu buza umflată spun că ar fi fost cel mai mare al tuturor timpurilor şi nici dacă i-am fi înviat pe Lennon şi Harrison şi i-am fi împăcat cu Starkey şi McCartney * tot n-ar fi fost în stare să facă ceva mai mişto. Apropo, ultimul, a avut acu vreo câţiva ani decenţa să admită că, de când s-a destrămat Beatles n-a mai scos o melodie mişto.

* - nişte cântăreţi de muzică uşoară dintre care primii doi nu au fost îngropaţi în sicrie de aur.

de Ovidiu Eftimie

Comentarii

Ultimă oră