Nu mai este o noutate faptul că majoritatea din Consiliul Local este condusă de întâistătătorul în scaunul de primar. Şi pentru că nu vreau să mi se reproşeze că am ceva cu cineva, o să citez din oficiosul PD-L, aşa-zisul MEX, dintr-un articol din 25 aprilie, a.c., titrat „ECO HEAT începe lucrările”. I-auziţi ce promitea primarele, prin goarna de partid, care a subtitrat o tâmpenie care sfidează legile fizicii: „La iarnă, braşovenii racordaţi la reţeaua centralizată vor avea căldură mai ieftină şi zero pierderi”. Păi zero o fi în mintea consilierilor pedelişti, cu tot cu şeful lor, la pachet, dar pierderi vor fi, indiferent că se înlocuiesc ţevile.
Şi iată ce glăsuia cotidianul cu pricina: „În maximum 10 zile, vom vedea pe străzi, la treabă, echipele ECO HEAT care, împreună cu cele care lucrează la reabilitarea străzilor, vor înlocui, treptat, reţeaua de distribuţie a agentului termic. Aceste lucrări vor fi gata pînă la toamnă, iar la iarnă braşovenii vor avea căldură mai ieftină, prin eliminarea pierderilor de pe reţea, care se ridică acum la 40%.
„Lucrările vor fi executate de firme din Braşov, dar cu finanţare de la ECO HEAT. Este în interesul ECO HEAT, care va produce atît energie electrică, dar şi termică, să elimine pierderile de pe reţeaua de distribuţie. Această reţea este a domeniului public şi va rămîne în custodia CET, dar trebuie reabilitată, deoarece există pierderi foarte mari. Iar austriecii doresc să fie eficienţi, aşa că vor reabilita toată reţeaua. Ei vor investi chiar dacă reţeaua nu le aparţine, deoarece ştiu că nu pot cîştiga pierzînd energie pe drum“, a spus primarul Braşovului, George Scripcaru”.
Pentru continuare citiţi aici.
Autor Sebastian Dan