Aveam vreo 11-12 ani când mi-am dat eu seama că vom trăi într-o porno-ţară: abia revenită din Italia, Loredana Groza s-a aplecat să mângâie nişte copii la Tip Top Minitop şi îmi arătă la televizor ditai ţâţele, în toată splendoarea lor făr’ de sutien. “Pornooooo…”, mi-am spus atunci, şi uite câtă dreptate am avut.
După douăzeci de ani, pornografia s-a banalizat; nu mă leg de eleva şi elevul porno, de profa porno şi de consulul porno, ăştia-s chiar drojdia unei societăţi care s-a dospit la umbra propriei nesimţiri şi ignoranţe. Viaţa e atât de porno în Românica încât se ajunge la nişte paradoxuri: există televiziuni în care emisiunile de cultură sunt realizate de blocărese agramate, există curve care dau sfaturi pentru creşterea sănătoasă a copiilor, există femei mai urâte ca un bărbat care se cred de „3x femeie”, există redactori sportivi care fac analiză politică. Şi...mai presus de toate, există oameni politici, adevăratele pornostaruri ale operei mele.
Numai un film porno care nici măcar nu se ia în serios poate avea o ministreasă numită Plăcintă. Tot într-un film porno prost, primul ministru merge să dea cu coasa la câmp, sperând că-l călăresc ţărăncile excitate prin fân, pesemne, preşedintele fură telefoane mobile şi se duce să-i întărâte pe unguri cu „autonomia”, repetându-le obsesiv articolul 1 al Constituţiei până când dau ăia în atac de panică. Film porno se cheamă şi atunci când ministrul culturii se „cacariseşte” pe pleaşca lui de mandat, povestind cum micul Toader de 8 ani, adică el, se juca cu focul, fără, însă, să facă pipi, dând foc la casă. Tot în filmul nostru porno joacă EBA, fost manechin, ajunsă, aidoma Cicciolinei, parlamentară la Bruxelles, alături de Gigi. Nici nu mai contează numele de familie...ajunge să ştim că l-am trimis acolo pe unu’ Gigi. Altul, de-şi spune Mazăre, se crede von Stauffenberg, îmbrăcând uniforme naziste, dar comportându-se ca-n şatră. Şi deasupra tuturor, tronează mama actriţelor porno, ţaţa Nuţi, voluptoasă aidoma unei betoniere, care le-a făcut numaidecât tuturor proba talentului prin care a ajuns departe: cântatul, fie el la fluier sau la flaut.
În calitate de regizor, întâmpin, totuşi, o problemă cu opera mea porno: am foarte mulţi candidaţi pentru rolul Iudei, dar nu găsesc pe nimeni să-l joace pe Isus...
de Mihai Băra
