Dacă “chelfăneala” s-ar face cu uşile închise ar fi una. Dar prefectul invită şi reprezentanţii mass-media la aceste întruniri, că doar de aia le şi face, ca să vadă obştile apoi, în ziare, sau pe sticlă, cum tună el şi fulgeră că nu s-au curăţat rigolele, că nu sunt pregătiţi oamenii pentru situaţii de urgenţă, că nu se bat primarii să acceseze fonduri europene, etc., etc.
De parcă acolo, la primăriile din judeţ, sunt banii purcoi şi îi mănâncă vacile comunale în loc de furaje.
Ieri, prefectul Gonţea i-a luat iar pe primari de la treburile lor şi i-a adunat să se răţoiască la unii dintre ei că sunt codaşi la punerile în posesie şi i-a ameninţat că dacă nu se pun pe treabă îi va amenda.
Să fii uitat prefectul Gonţea că toate îmbărligurile astea cu retrocedările de terenuri, cu punerile în posesie, cu tilurile de propietate sunt hibe vechi, ce vin din vremuri feseniste şi s-au tot propagat în timp, indiferent de guvernări?
Să nu mai ştie prefectul Gonţea cum s-au dat titluri duble sau triple de proprietate? Cum au stat şi stau oamenii prin procese, care n-au ajuns deja la cimitir, să-şi recupereze câţiva ari amărîţi de pământ.
Să fii devenit amenezic actualul prefect şi fostul notar Gonţea cum stau lucrurile cu adevărat cu punerile în posesie. Şi vrea să credem noi că unii primari, sau secretari, au dat şi au luat de capul lor?
Arde-i domn’ prefect cu amenzi! Arde-i! Că tot nu le plăteşte nimeni! Da dă bine acu’ în campanie, nu? ( Maria Petraşcu)