Pe-atunci ne-am cam râs despre ideile omului, unul din impedimente fiind că, a naibii munte, este rezervaţie naturală şi, până una alta, cam singura rezervă de spaţiu verde pe care o mai avem în oraş. Chestiunea asta nu l-a împiedicat pe celălalt viceprimar din poveste, ajuns acum primar.
Domnul s-a înfrăţit cu dezvoltatorii imobiliari precum s-a înfrăţit Harap Alb cu Fomilă, Setilă şi Păsări Lăţi Lungilă, şi a dat „verde” pentru construcţia cât mai aproape de rezervaţie. A, da, şi rezervaţia de boşorogi siniştri de la Academia Română a dat OK-ul pentru redimensionarea rezervaţiei, aşa, cât să încapă nişte blocuri prin ea.
Terminând în partea asta, oamenii betoanelor au pus ochii pe partea cealaltă verde, aia unde mai sunt nişte turnuri, case vechi şi drum spre Poiana Braşov. Unde iar s-a dat „verde” la construcţii, pe principiul că betonul este mai bun decât rădăcina de copac în susţinerea solului din zonă. Aici ar fi de comentat, experienţa noastră ca humanoizi din ultimii 30.000 de ani ne-a arătat că cea mai bună metodă pentru ţinerea malului este, totuşi, un copac. Căutaţi pe Google, cum ne-a zis dl. Preşedinte, după „Canal du Midi”, e o explicaţie şi pe-acolo ce şi cum.
Totuşi, până să argumentăm cu chestii de-astea ştiinţifice ce se învaţă prin şcoală (atenţie copii, e şi aia bună la ceva, nu vă luaţi după Băse) mama natură şi-a explicat punctul de vedere iar pământul de prin preajma noilor construcţii se scoboară încet, încet, la vale. Spre oraş. După fiecare ploaie. Odată cu el o să plece şi casele de prin zonă, iar strada General Moşoiu s-ar putea uni, într-un viitor apropiat, cu strada Castanilor. La fel şi cu dezvoltatorii ăia imobiliari. Dacă nu se grăbesc cu vânzarea apartamentelor, s-ar putea să se descopere că au construit blocul în Schei dar, până s-au terminat ploile, vând apartamentele din el prin Craiter.
de Ovidiu Eftimie
