Degeaba s-a facut tam-tam cu alegerile uninominale. N-a fost decat tot o pacaleala. Tot la ingramadeala s-a votat.
Pe unii i-am vazut in campanie pe la televiziunile locale cum isi laudau sefii. In marea lor majoritate, semanau leit cu activistii de partid de altadata. Mici, cheliosi, cu inceput de burta, foarte increzatori in sine. Cu o abilitate iesita din comun, dar foarte respectata de cei din jur, de a invarti cuvintele fara sens. Ale caror discursuri incep cu: „asa cum spunea si domnul... , si care se termina cu „trebuie sa...”.
Oameni care, de fapt, nu spun nimic. Nu spun nimic celor care-i voteaza, decat slogane gaunoase. Nu spun nimic nici in fata sefilor lor de partid. Iar dupa ce sunt alesi, tac de tot.
Doar voteaza intr-o cardasie aproape perfecta, dupa cum s-a dovedit in mandatele anterioare. Iar hotararile curg pe banda rulanta. Dupa campanie, nici unul dintre ei nu se mai foloseste de gura. Doar de mainile care i se lungesc an de an mai mult. De cat voteaza, bineinteles.
Dar acum, lucrurile sunt consumate. Ce mai pot sa fac?
Doar sa-l ascult pe pesedistul David, unul dintre necunoscutii astia votati la gramada, care se da liderul opozitiei, si face declaratii belicoase in conferintele de presa.
Anonimul pesedist, despre care unii ar putea sa jure ca l-au vazut candidand la Primarie, a avut tupeul sa-i ceara lui Scripcaru sa prezinte executia bugetara derulata de la inceputul acestui an. Adica, l-a somat faca public ce si cum a cheltuit!!! Ba chiar, l-a amenintat cu o opozitie dura in Consiliu Local.
De crezut, insa, nu-l cred. Astept sa-l vad, impreuna cu ceilalti stampilati, la urmatoarele sedinte. Ca sa pot sa exclam in cunostinta de cauza, asa cum o fac din patru in patru ani: m-am dus ca fraierul la vot! (AIG)
