Şi Lucien, şi Jerome, şi Louis, şi Caroline, şi Pauline, şi soţii acestora şi-au primit porţia de putere şi sinecuri. Chestia este că respectivii s-au luat în serios şi au ruinat întreaga arhitectură. Singura lor legătură cu administraţia, cu ştiinţa conducerii, era rudenia cu şeful cel mare (dar mic de statură). Morala vine de la sine, apropo de ... « politica de cadre ».
Tot mic de statură este şi Boc. Dar asemănarea cu marele Napoleon nu se reduce numai la atîta. Este mult mai adîncă, mai profundă, mai de substanţă. La fel cu Bonaparte, şi el îşi unge în funcţiile de conducere rudele, amicii, şoferii, secretarele, mă rog, ce are şi napoleonul de Cluj prin ogradă. Cică la cam atît se reduc asemănările : centimetrii din dotare şi promovarea afinilor şi cumetrilor. Sau şogorilor, parcă aşa li se spune pe la Cluj. Desigur, în mod napoleonic, competenţa unşilor şi promovaţilor nu are nici o relevanţă. Nici a consilierilor, adică a celor pe care îi aduci lîngă tine pentru că, teoretic, ar trebui să fie mai deştepţi într-un domeniu sau altul, mai informaţi şi mai specializaţi decît tine (mă rog, decît el). Iar rezultatele nu pot fi altele decît punerea pe butuci a unei administraţii întregi. Cînd calificarea este de rudă, rezultatul nu poate fi în altă parte. Partea proastă este că oalele sparte de nepoţi, cumetri şi şogori le plătim noi. Dar, desigur, Boc se aseamănă cu Napoleon. Cică.
Comentati editorialul pe http://corneliuspopa.blogspot.com/
