Înainte de ‘89, lumea se simţea îndreptăţită moral să fure de la Stat, pentru că statul se comporta naşpa cu cetăţenii săi. După anunţarea noului impozit, zice Diaconu, lumea a început din nou să se gândească la metode de tras în piept statul şi de furat. “Nu mă pricep la finanţe, politică, dar mă cam pricep la oameni, asta e meseria mea, lucrez cu publicul”, a zis, cu aproximaţie, Diaconu. Şi omul a explicat, mai departe, cum statul, prin drăguţul de minister de finanţe, ne consideră pe toţi nişte hoţi, de la chioşcar până la multimiliardar.
Justificarea complicilor lui Pogea la introducerea acestui nou bir a fost că foarte multe firme declară profit zero sau pierderi, deci fac evaziune fiscală. O minciună dealtfel, faptul că încearcă să găsească nişte portiţe legale prin care să nu plătească taxele aferente statului nu se numeşte evaziune fiscală şi evitare de taxe. Se practică peste tot în lume, ba chiar, în Germania (o ţară din partea civilizată a planetei) există şi o revistă specială dedicată acestui sport, în care contabili deştepţi de învaţă cum să-ţi decontezi cât mai multe cheltuieli să nu dai bani la stat.
Că bani la stat tot dai, dacă plăteşti angajaţii, care cumpără produse, care sunt cu TVA, care ajunge la stat. Şi dacă ai salariu, presupunând că metodele minune ale PDL nu te-au lăsat fără servici, îşi iei o maşină, cumperi benzină pentru ea, şi acciza, şi TVA-ul tot la stat se duce. O firmă care merge pe profit zero ar putea să dea de lucru la 5 angajaţi care ar da TVA la stat când îşi cumpără pâine şi adidaşi. O firmă cu forfetar l-ar convigne pe patron să-şi dea afară angajaţii, apoi să-i plătească la negru, iar jumate din diferenţa de bani pe care nu o va mai da statului ca impozit pe salariu o va da şpagă celui de la Garda Finaciară, căruia tocmai i s-au tăiat sporturile şi acum i se modifică şi salariul, ca nu cumva să câştige mai mult decât multiubitul preşedinte al ţării.
Când statul e bandit, şi cetăţenii lui vor fi la fel.
de Ovidiu Eftimie
