Moderatorii de la ştiri şi talk-show-uri şi invitaţii lor, analişti de servicu, mai mult sau mai puţin politici, sau politiceni de studio, abonaţi permanent la astfel de emisiuni, nu mai ostoiau să se întrebe, vizibil orpilaţi, cum poate poporul să se înjosească întratât încât se lase cumpărat pe nimic.
Nu odată am avut şi eu tendinţa să-i judec pe aceşti oameni care păreau că sunt o adunătură dezumanizată de hămesiţi, deşi nu păreau, şi să-i cataloghez ca atare. Mi-am dat seama însă că aş greşi capital pentru că nu foamea îi aduce la chermeze electorale şi nici setea. Au mâncare acasă, şi au şi bani să-şi ia o bere.
Ci cu totul altceva. Ceva ce nu pot pricepe nici moderatorii, nici analiştii, nici politicieni. Adică satisfacţia că şi ei, plevuşca, talpa ţării, care duce în spate, fără să crâcnească, impotenţa cronică a conducătorilor, sunt băgaţi în seamă.
Nu de stăpâni, că s-au obişnuit cu dispreţul şi mojicia acestora, ci de camerele de luat vederi, de fotoreporteri, de ziarişti, de redactorii de ştiri. În sfârşit sunt şi ei filmaţi, fotografiaţi, intrevievaţi, şi, ce e mai important, vor fi daţi pe sticlă, îi va vedea o ţară întreagă. Chiar şi coana Europă! Adică sunt persoane importante, vorba aia, vip-uri, nu o plevuşcă, un neica nimeni procentual. Nu contează şi nu-I interesează cum o să apară la tv ci să apară.
Inconştient, sau nu, ei, poporenii, şi cred că, de fapt, foarte conştient, îşi exercită astfel cel mai democratic drept. Nu cel da a vota ci de a le arăta polticienilor că micii şi berea pentru care se bat, dintr-un exerciţiu rezidual, sunt oglinda valorii la care îi evaluează aceştia în suficienţa lor semidoctă, de vechili de tip nou.
