Apoi a fost al doilea, logic decurgând din primul: anihilarea ipoteticilor adversari. A fost un Tăriceanu căpos. Un ex-premier recomandat, în primul rând, de faptul că i-a rezistat preşedintelui Băsescu patru ani. Un Tăriceanu măcinat, dincolo de guvernare, de eternul conflict dinspre Cotroceni. A mai fost un Năstase hărţuit, în fiecare moment de vârf al acţiunii politice, de procese, deneauri şi comandouri de tonomate de presă. A mai fost şi un Geoană luat în braţe cu partid cu tot. Şi strâns cu atâta dragoste de preşedintele Băsescu încât – vezi iarăşi sondajele – a ajuns să respire din doi în doi. Ipoteticii adversari sunt deja foşti. A mai venit şi pasul trei: pe zăpăcire mediatică, românul a început să fie spăimos că oricând îi poate da cineva în cap sau îl poate împuşca pentru a-i fura praful din buzunare. Isterizarea colectivă a funcţionat perfect aşa că nu e de mirare că exact pilonul de bază al democraţiei, societatea civilă, a început să ceară cât mai multe trupe de ordine în stradă. Şi ele ies. Tot mai des şi tot mai mult, gata să reprime orice dezordine. Adică ORICE fel de dezordine. Şi acum vine corolarul: înăbuşirea dreptului la liberă exprimare şi sugrumarea libertărţii presei. Mascată în proiectul de cod civil fiinţează o lege a presei de care şi Goebels şi Stalin ar fi mândri. O lege a presei care nu cenzurează, ci care ameninţă de-a dreptul cu anihilarea întreprinderilor de presă care nu dovedesc obedienţă faţă de cine trebuie. Toate s-au petrecut la întuneric, ţinând cât mai bine batista pe ţambal, de preferinţă până când întregul arsenal va fi pregătit şi activat. Mai lipseşte doar soborul de preoţi care să cânte prohodul ciudatei noastre democraţii. Oricum, un lucru trebuie să ne bucure. Băsescu nu a fost în China. Încă. Aşa că noua revoluţie culturală mai are un pic de aşteptat. Dar nu în exces. Apoi urmează „Partidul, Băsescu, România!”. Am zis!
corneliuspopa.blogspot.com
