În ei se reunesc viclenia abilă şi greţoasă a „băieţilor cu ochi albaştri”, lipsa de scrupule şi gândirea şerpească a „băieţilor deştepţi” şi reflexele pavloviene ale muşchilor umflaţi de „băieţii de băieţi.”
Ultrajegoşi în limbajul folosit în clanul lor dar şi cu cei care sa arată fricoşi, vulnerabili, uşor de ameninţat, călcat în picoare şi scuipat, dar, în acelaşi timp, foarte atenţi şi respectuoşi cu ierarhicii lor superiori, „băieţii cu ochi albi” par a nu se teme de nimic.
Curajul lor merge de la înjurătură şi flegmă la ameninţări mai voalate sau mai directe şi poate ajunge, dacă terenul e slab, la ciomăgeli tocmite cu alţii care te pot duce la „urgenţe” dar şi omorî, dacă e cazul. Asta însă nu stabilesc ei, ci ierarhicii superiori, năclăiţii cu ştaif, care au banul mare şi putere cumpărată.
„Băieţii cu ochi albi”, au creierul neted şi priviri de peşte mort, umblă la costum şi la cravată, merg la manichiură şi pedichiură, frecventează localuri selecte şi trăiesc, în general, dacă sunt buni executanţi, pe picior mare. Plata bunăstării lor se face în fiecare zi, cu decont la „mahări”, niciodată direct ci prin interpuşi.
În zilele din urmă, câţiva „băieţi cu ochi albi”, deranjaţi că li se dă cu flit au început să fojgăiască împuţinând aerul cu prezenţa lor ce se vrea ameninţătoare. Unii au avut sau au ceva funcţii publice, nu foarte vizibile, ca să nu bată la ochi. Iar cei cărora le „spală chiloţii murdari” şi le albesc, prin forţă, imaginea, sunt persoane „onorabile”, sus-puse, care nu se murdăresc nici chiar atunci când merg la toaletă pentru că alţii le şterg dosul.
