Deocamdată, însă, “Direcţia juridică a PDL”, cum inspirat numea cineva DNA, se face că plouă. Semn că nici şeful său de facto nu ştie cum s-o-ntoarcă. De zile bune, Traian Băsescu tace copios. Deşi, spun cei care au studiat cazul, dovezile împotriva ministresei sînt covîrşitoare. Ce ştie TB şi nu ştim noi? O fi adevărat că banii de la minister au intrat în puşculiţa de campanie pentru EBa? Dacă e aşa, şeful statului chiar are o problemă, mai mare decît casa fiicei-notar. Pentru că ar fi vorba de corupţie-corupţie, după dicţionar! Chestie care, într-o ţară normală, s-ar lăsa cu pîrnaie! Aşa stînd lucrurile,ce-ar putea să facă preşedintele? Dacă o “sfătuieşte” pe Ridzi să-şi dea demisia, nu e bine. Nu stinge scandalul, nu îngroapă comisia parlamentară,şi nici nu închide gura presei, care cine ştie ce “schelet” mai găseşte prin debaralele ministerului. Dacă o ţine în funcţie, iar nu e bine, că-i sar greii partidului în cap.Şi-aşa, alde Blaga, Preda,Berceanu… nu înghit ascensiunea noii “gărzi pretoriene” a preşedintelui. În plus, PDL va repeta, în oglindă, imaginea PSD-ului de-acum un deceniu care făcea zid în jurul hoţului de Bivolaru. E clar, scandalul trebuie stins, dar cum? Poate cu un alt scandal, şi mai gogonat! Nu e exclus ca TB şi oamenii lui să lucreze la un scenariu. Între timp, PDL se comportă, cel puţin la vîrf, ca un om mahmur. Partidul e, o să fiţi de acord, bulversat rău de această interminabilă daraveră. Aşa că cei mai cu scaun la cap, gen Cezar Preda, cer, logic, o măsură radicală: să plece Ridzi. Cei din garda pretoriană – Udrea, Boureanu, nici nu vor să audă. Iar între cele două găşti sînt o mulţime de pedelişti năuci, care pendulează între o tăcere sănătoasă şi nişte explicaţii halucinante. Cazul deputatei Brînduşa nu ştiu cum, care a comparat-o pe ministreasă cu Maria Magdalena! Şi ce face în timpul ăsta mironosiţa? Respinge cu dispreţ acuzaţiile, se milogeşte de aia mică să-l sune pe ăla mare să-i transmită lu ăla micu din guvern s-o lase-n pace, apoi iese în public şi declară, cu ţîfnă, că nu pleacă. Ave, Maria Magdalena!
de Adrian Teaca